Date

Apr 18 - 21 2024
Expired!

Time

4:00 pm - 2:00 pm

Arta conectării umane – tabără de dezvoltare personală bazată pe principiile teoriei polivagale

Trăim cu toții într-o lume aflată într-o continuă mișcare, plină de evenimente care se succedpe nerespirate. Parcă nici nu nerămâne răgaz să le contemplăm, să le procesăm. Viața însăși parcă se grăbește… sau poate că noi ne grăbim prin viață. Încotro? Încotro fugim cu așanesaț?

Sau, poate ar fi potrivit să ne întrebăm DE CE anume fugim cu atâta înverșunare? Ce din viața noastră e atât de înspăimântător încât ne face să fugim din calea sa până rămânemfără vlagă?

Fugim spre, de, din și prin relații. Nici nu mai știm ce vrem.
De cele mai multe ori, fugim de părți ale Sinelui nostru, părți oglindite în relații, părți care încă simt durere, părți care se tem, părți care simt furie… sunt părți careau o poveste ce se vrea rostită.Par înspăimântătoare la primavedere, însă dacă am ști ce comori ascund dincolo de aparențe… Acolo sunt părți din viață, comorile din umbră. Acolo găsim acel spațiu sacru pe unde țâșnește înțelepciunea.

Acolo, printre acele părți de care fugim zi de zi cu atâta încăpățânare, se află balsamul de care avem nevoie pentru a ne alina rănile din relații, precum și rănile oglindite în relații.
Prin aceste părți rătăcite se află o bună parte din creativitatea noastră.

Poate că a venit timpul să lestrigăm pe nume, să le chemăm acasă, să ne luăm inima în dinți și să le privim dincolo de haina aparențelor. Poate că e timpul să dăm crezare Micului Prințcând spune: „𝗩𝗲𝗱𝗲𝗺 𝗰𝗹𝗮𝗿 𝗱𝗼𝗮𝗿 𝗰𝘂 𝗶𝗻𝗶𝗺𝗮. 𝗧𝗼𝘁 𝗰𝗲 𝗲 𝗲𝘀𝗲𝗻𝘁̦𝗶𝗮𝗹 𝗲𝘀𝘁𝗲 𝗶𝗻𝘃𝗶𝘇𝗶𝗯𝗶𝗹 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗼𝗰𝗵𝗶.”

Dacă vrei și tu:

🪷 să încetinești un picritmul pentru a-ți auzi inima
🪷 să stai o clipă pentru a privilumea, viața, pe tine prin „ochii” inimii
🪷 să înțelegi și să simți cum inima ta se vedeși se aude prin chip, voce, mișcare și cum inimile comunică între ele
🪷 să descoperi frumusețea teoriei polivagale și eficiența aplicațiilor sale
🪷 să experimentezi conectarea umană în siguranță
🪷 să-ți descoperi și antrenezi capacitatea de a crearelații sănătoase, hrănitoare, securizante, pline de sens și armonie
🪷 să-ți redescoperi autenticitatea, esența a cine eștitu cu adevărat, să simți cine ești tu cu adevărat, nu doar săștii…

…atunci te invităm să călătorești alături de noi către Sinele Autentic într-un cadru de deplină siguranță emoțională și confidențialitate, în inima Mamei Naturi, la poalele pădurii.

Pe parcursul călătoriei noastre vom naviga prin:

☀️ 𝘁𝗲𝗼𝗿𝗶𝗮 𝗽𝗼𝗹𝗶𝘃𝗮𝗴𝗮𝗹𝗮̆ – artași știința conectării umane
☀️ relația cu propriul corp
☀️ relația Sine-Sine (regăsirea și alinarea Copilului Interior, conectarea cu Sinele Compasional)
☀️ relația Sine-Ceilalți
☀️ relația Sine – Divinitate/Natură/Univers/Orice mai presus decât noi
☀️ autenticitate și conectare în siguranță în relații

Vom utiliza tehnici și metode din psihologie, care se utilizeazăîn practicile psihoterapeutice și sunt 𝘃𝗮𝗹𝗶𝗱𝗮𝘁𝗲 𝘀̦𝘁𝗶𝗶𝗻𝘁̦𝗶𝗳𝗶𝗰: tehnici experiențial-creative, tehnici proiective, joc de rol, aplicații ale teoriei polivagale, tehnici de mindfulness, meditații statice și dinamice,tehnici de psihoterapie corporală cu exerciții de dans și mișcare și sesiuni de yoga. Toate exercițiile și tehnicile le propunemîn mod invitativ, respectând limitele de siguranță emoționalăși confort ale participanților.

Vom lucra fără scaune, la sol,prin urmare vă recomandăm ținute cât mai lejere.

𝗖𝗶𝗻𝗲 𝘀𝘂𝗻𝘁𝗲𝗺 𝗻𝗼𝗶?

Suntem 𝗟𝗶𝘃𝗶𝗮 𝗜𝘀𝘁𝗿𝗮𝘁𝗲 și𝗩𝗶𝗼𝗿𝗲𝗹 𝗣𝗮𝘀̦𝗰𝗮, psihoterapeuți intregrativi, organizatorii și facilitatorii acestei tabere de dezvoltare personală.

𝗣𝘀𝗶𝗵. 𝗱𝗿. 𝗩𝗶𝗼𝗿𝗲𝗹 𝗣𝗮𝘀̦𝗰𝗮 este clinicianși psihoterapeut integrativ principal, coordonator al proiectului Polyvagal România, formator și supervizor în cadrul Asociatiei Europene de Psihoterapie Integrativă (EAIP).
Are formări de lungă durată în psihoterapie integrativă, psihoterapie corporală, EFT(Emotionally Focused Therapy), CFT (Compassion Focused Therapy) si peste 200 de ore de formare aplicată în CBT și în SE (Somatic Experiencing). A încheiat studiile doctorale în 2011 la Universitatea dinBucuresti cu o teza de psihofiziologie. Are peste 10 ani de experienta didactică universitară. Esteinteresat de psihofiziologie, neuroștiințe, teoria polivagală, mindfulness, teoriile atașamentului și aplicațiile acestora în psihologia clinică și psihoterapie. Are practică profesională în psihofiziologie și în utilizareabiofeedbackului în psihoterapie.În practica privată este interesat de integrarea psihoterapiilor corporale în intervențiile terapeutice, mindfulness, lucrul cu emotiile și emotiile dificile, tehnici de abordare a traumei, dezvoltarea unor interventii bazate pe teoria polivagală și compasiune, etc.

𝗣𝘀𝗶𝗵. 𝗟𝗶𝘃𝗶𝗮 𝗜𝘀𝘁𝗿𝗮𝘁𝗲 este psiholog clinician și psihoterapeut integrativ autonom cu formare de lungă durată în psihoterapia integrativă, cu studii masterale în psihologie clinică, hipnoză și terapii de scurtă durată și cu formări continue care au avut drept obiectiv lucrul cu persoanele care suferă de adicții, utilizarea unor tehnici corporale, psihoterapia de cuplu și familie, abordarea psihoterapeutică a narcisismului clinic, evaluarea și intervenția psihoterapeutică în tulburările somatice, lucrul corporal cu trauma sexuală. Este licențiată în folosirea platformelor de terapie online Paxonline și Depreter și a participat la workshopuri, congrese, cursuri și seminarii pe diverse tematici de specialitate: terapia centrată pe compasiune, teoria polivagală, terapia traumei, managementul furiei din perspectiva terapiei centrate pe compasiune, etc. și este interesată de psihosomatică, teoria atașamentului, neuroștiințe, teoria polivagală și aplicațiile acestora în psihoterapie.

𝗖𝗮̂𝗻𝗱 𝗮𝗿𝗲 𝗹𝗼𝗰 𝐭𝐚𝐛𝐚̆𝐫𝐚?
Călătoria noastră se va desfășura între 𝟏𝟖 𝐬̦𝐢 𝟐𝟏𝐚𝐩𝐫𝐢𝐥𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟒.

𝗨𝗻𝗱𝗲?
Îninima țării și a naturii, la 𝗖𝗶𝘀𝗻𝗮̆𝗱𝗶𝗼𝗮𝗿𝗮, lângă Sibiu, unde vomfi găzduiți de către 𝗙𝗼𝗿𝗲𝘀𝘁 𝗩𝗶𝗹𝗹𝗮, o pensiune primitoare aflată chiar lângă pădure. Întreaga locație va fi disponibilă doar pentru noi, asigurându-ne intimitateade care avem nevoie pentru a ne simți în siguranță.

𝗖𝗮̂𝘁 𝗰𝗼𝘀𝘁𝗮̆?
Investiția ta pentru această călătorieva fi de 𝟮𝟱𝟬𝟬 𝗹𝗲𝗶 și se achită astfel:
1500 lei – avans* la înscriere
Diferența de preț – până în data de 12 aprilie 2024.

🔖 𝗘𝗔𝗥𝗟𝗬 𝗕𝗢𝗢𝗞𝗜𝗡𝗚: Pentru 𝐩𝐥𝐚𝐭𝐚̆ 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐠𝐫𝐚𝐥𝐚̆ până pe data de 𝟑𝟏 𝐦𝐚𝐫𝐭𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟒, prețul este de 𝟐𝟑𝟎𝟎lei.

🔖 𝗢𝗳𝗲𝗿𝘁𝗮̆ 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗽𝗮𝗿𝘁𝗶𝗰𝗶𝗽𝗮𝗻𝘁̦𝗶𝗶 𝗱𝗶𝗻 𝗲𝗱𝗶𝘁̦𝗶𝗮 𝗮𝗻𝘁𝗲𝗿𝗶𝗼𝗮𝗿𝗮̆: participanții din edițiile anterioare aletaberei beneficiază de prețul redus de 2300 lei.

*Sumele achitate ca avans NU se returnează. În cazul plăților integrale se rețin 1500 lei și se returnează diferența dacă anularea se face celmai târziu la data de 31 martie2024.

❗ Locurile sunt limitate.

👉 𝗜̂𝗡𝗦𝗖𝗥𝗜𝗘𝗥𝗘 𝗔𝗜𝗖𝗜: https://forms.gle/YY7mfhvBBW38yjNz7

În urma înscrierii prin formularulde mai sus vei fi contactat/ă în vederea unei scurte discuții organizatorice și pentru a primi detaliile de plată.

𝗗𝗮𝘁𝗲 𝗱𝗲 𝗰𝗼𝗻𝘁𝗮𝗰𝘁:
Livia Istrate: +40 762 668 226;
Viorel Pașca: +40 752 369 672;

𝗖𝗲 𝗶𝗻𝗰𝗹𝘂𝗱𝗲?
✅ cazare în cameră dublă sau triplă (fiecare camera are baie proprie)
✅ 3 mese lacto-ovo-vegetariene
✅ sesiuni de yoga
✅ atelierele de lucru facilitate de cei 2 psihoterapeuți.

NU suntincluse:
❌ transportul
❌ costurile pentru alte facilități oferite de pensiune (saună, masaj, jacuzzi), care sunt opționale.

𝗖𝗵𝗲𝗰𝗸-𝗶𝗻: 18 aprilie 2024, începând cu ora 16 (este inclusă cina pentru această zi)
𝗖𝗵𝗲𝗰𝗸-𝗼𝘂𝘁: 21 aprilie 2024 ora 15 (sunt incluse micul dejun și prânzul).

𝗜̂𝘁̦𝗶 𝗿𝗲𝗰𝗼𝗺𝗮𝗻𝗱𝗮̆𝗺 𝘀𝗮̆:
– îți iei ținute lejere, care să-ți permită să te miști liber;
-ai la tine haine potrivite pentrudrumeție (vom face zilnic ieșiri în natură, în măsura în care ne permite vremea).

👉 𝗜̂𝗡𝗦𝗖𝗥𝗜𝗘𝗥𝗘 𝗔𝗜𝗖𝗜: https://forms.gle/YY7mfhvBBW38yjNz7

Te așteptăm cu drag! 🌞

https://www.facebook.com/events/426511199813204/

Location

Forest Villa - Detox & Mindfulness
QR Code

Găsește evenimentul potrivit pentru tine

Găsește evenimentul tău

No event found!
Load More

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top

Cu inima deschisă te invităm să ni te alături în perioada 20-23 Iunie la 🌍 SPIRIT MAP RETREAT 🌍